Dorul

Sunt singur acum. Dimineata de vara se asterne usor peste orasul trist, plin de oameni prinsi in rutina banala a acestui secol. Ma trezesc brusc si buimac incep sa te caut langa mine in pat. Dar tu nu esti de gasit. Esti plecata... Usor realizez ce se intampla cu mine: sunt singur, captiv in propriu-mi suflet, fara vreo sansa de scapare. Esti departe. Nu are cine sa-mi asculte supararile, nu are cine sa-mi asculte intamplarile. Nu esti langa mine sa ma alinti, nu sunt langa tine sa ma simti. In jurul meu e un vid enorm, care nu lasa sa patrunda persoane straine. Traiesc acum doar din amintiri, din intamplari fericite sau mai putin placute petrecute in perioada de un an si o luna ce s-a scurs pe nesimtite intre noi.
Te iubesc mult si asteptarea ma face sa o iau razna. Nu am liniste, nu am pace si nu am rabdare. Si totusi incerc sa ma abtin sa-ti arat cat de mult te iubesc, cat de mult imi lipsesti si cat de mare nevoie am de tine, ca sa nu te incarc...
Sunt convins ca cele 4 luni ma vor maturiza si imi vor demonstra, daca mai era nevoie, cat de importanta esti in viata mea, sufletel.
Sunt convins ca revederea va fi una emotionanta, precum cea dintre un soldat ce vine de pe front si copila lui: lacrimi, zambete si speranta ca totul va fi ca inainte. Dar rolurile vor fi inversate, desi pare putin ciudat: tu vei fi fetita, copila mea, iar eu soldatul.
Sunt cuprins de dor. Te iubesc si nu pot fara tine, draga mea Ioana. La multi ani, caci astazi este 23.:)