Povestea incepe intr-o seara de toamna tarzie, pe o strada din cartierul Cotroceni. Frigul de toamna si mirosul de vin fiert si nuci au "strans" locuitorii in case. Pe strada pustie, doua siluete apar grabite, din intunericul ce acopera linistea deja asternuta.
Prin covorul de frunze, isi croiesc cararea spre o micuta casuta, care adaposteste o ceainarie.
Iubirea nu trebuie traita cu teama.
(Va urma)
Mi-am gasit sufletul murind,
Jertfindu-se usor
Intr-un colt uitat de noapte
Intr-o vale aruncat...
Inconjurat de lupi si soapte
Intr-un val de nori si moarte.
O lupta crancena-n acea vale
O lacrima-i trista pe fata ei zambitoare
Sunt taisul lamei ce l-ai simtit candva in suflet,
Sunt acel baiat tratat ca-ntr-un pamflet.
Voi fi otrava ce-n sange o simti picurand,
Voi fi cea din urma soapta, un ultim gand
Rostit cu teama-n suflet
Pe-acest pamant.
O șoaptă-amară
Spusă-n grabă unui tânăr călător…
Cuvinte scrise-n vrajbă
Precum pastelul unui pictor.
Un copil în toamna așternută
Peste bănci, prin parcuri, peste noi
Se departează-ncet, în nori
Cu inima-i tacută.
Un zâmbet suav,
Un glas șoptit
Prezice-un dor nebănuit
Prezice-un dor nebănuit…
"Daca nu stii sa citesti, mai bine taci."
