Ramasite de ganduri

Fata din ultima noapte



Ma aflam intr-o ultima noapte de noiembrie,
Intr-o casa in care clipele pierdute nu-mi lasau sufletul sa se destinda.
Adierea vantului imi starnea dulci fiori ce ajungeau domol
In adancul vaporos al sufletului estompat de un glas molcom,
Incercand sa elibereze fiara dintr’un peisaj fara decor!

Printre toate acele siluete, ochii fiarei cautau flamanzi un spirit gol.
Dar intru-un mod subit am zarit un idol,
Privindu-ma, timpul sa oprit in loc.
Brusc, m-a tras dupa ea intr-o lume fara reguli,
In care spatiul si timpul nu-si mai gaseau afluentul..

Femeie nu era, zacea in ea iubire cat si ura,
Incat noaptea parca isi trimisese odrasla demonica sa ucida necontenit.
Feminitatea ei imblanzea fiara din mine
Mersul ei elegant, iar degetele ei ce apasau pe filtrul de tigara
Reuseau sa cutremure acea incapere incat sa scoata restul de fiinte afara.
Tocul ei inalt lovind podeaua cu dispret,
Scotea sunetul provocat de un diamant
Ce aluneca usor in oceanul ighetat
Pictat de un barbat orb
Ce traia in neant...


Si am inceput sa dansam ca doua umbre ratacite
Ce isi cautau disperat pasii cu ajutorul ochilor lor goi,
Urmand apoi mangaierea unor perechi de maini neputincioase
Ce va duce la contopirea a doua trupuri pacatoase.
Lumea isi va trai sfarsitul in timp ce aceste doua suflete prihanite
Vor simti primul fior al unei iubiri nemasurate
Transformandu-se intr-un singur suflet fara de pacate.

Iar pasii nostri apoi se vor preschimba
In cenusa harpei, ce va canta necontenit
Acelas cantec pierdut al unui suflet ratacit..


autor: Marian G.