Cimitirul ingerilor

Ma trezesc in spasme, ca dintr-un vis urat ce pare sa nu se termine. Ma uit temator in jurul meu. Nu esti, patul e gol. Buimac inca, incep sa te caut.
Usor, ma dumiresc ca e in zadar sa fac asta: nu esti langa mine, esti departe. Ai plecat. Ai plecat sa cauti ceva mai bun, mai satisfacator, un om mai bun, un fresh start. M-ai aruncat ca pe un gunoi, ca pe un muc de tigara. Sentimentele si trairile mele s-au stins precum o tigara aruncata in apa marii. Rasaritul meu e pamantiu, e sumbru. Pescarusii sunt inlocuiti de corbi, scoicile de ghimpi ce-mi strapung membrele.
Imi vin in minte amintiri placute: prima intalnire, parfumul pielii tale invadandu-mi simturile, gustul buzelor tale, sanii tai dezmierdandu-mi nevoile. Ma zvarcolesc in pat cand rememorez clipele de placere: valuri de ciocolata se unduiesc perfect pe formele corpului tau, buzele se intalnesc contindu-se-n saruturi lungi, picaturi de ceara intarindu-se instant la contactul cu pielea ta ciocolatie. Mi-e dor sa te am, mi-e dor sa te simt, mi-e dor sa te fac din nou sa te simti femeie.
Doi ochi caprui imi soptesc ca e prea tarziu sa mai fac ceva. Tu pari pierduta pentru totdeauna. Un nor de fum se-asterne peste acest abis de visuri spulberate, peste acest cimitir al ingerilor cu aripi rupte!