Ramasite de ganduri

Amurg


Impreuna , insa totodata despartiti,
Ne aflam in doua camere diferite,eu si tu, insa total rataciti
Incerc sa ma agat cu jind de o amintire...
Dar m’am atintit ca o sageata intr’un crampei de fericire.
Un zambet subit imi inunda spiritul cu petale de flori..
Si din nou ma avant in acel taram plin de nori...
Acelas tip care mai de mult te’a lasat sa mori...
Atunci cand vine amurgul el tipa in chinuri pana in zori...



Din nou un zambet,apoi un suras..
Am inceput sa duc un razboi cu cel de sus...
Nu am inteles niciodata ce sunt..
Tu mi’ai zis demon...
Ea mi’a spus sfant..
Si deodata cad in gol...
Ma transform intr’un idol..
Iar o voce inauntru’mi se naste...apoi imi sopteste usor:
Dragul meu pune scrumiera pe raft..
E un alt inceput de noapte in care noi doi
Ne facem praf...
Imi spune sa privesc ultima raza de lumina..
Eu ii spun ca tot ce conteaza e faptul ca ne’a mai ramas o bila..
Apoi zice...priveste inspre cer si ai sa zaresti o steluta...
Si iti vei aduce aminte ca e timpul sa tragem o liniuta...
Vocea dispare....simt cum spiritul imi moare..
Si adorm...



Ma trezesc intins pe jos, in jurul meu zaresc doar flori fara petale
Zambind mi’as dori sa privesc inca o data cum sufletul tau moare.




//////////////////////////////////////////////////////////////////////////



Aş vrea să plâng




Aş vrea să îmi aduc aminte cum este sa plâng,
Dar am uitat!
Intr'o zi de vară m'am înecat in adâncul nemărginit al gândurilor.
Şi am renăscut dintr'o adiere de vânt
Dar de atunci, nu am mai putut sa plâng.


Şi am inceput a cugeta pe drumul perpetuu al emoţiilor mele
Însa am alunecat domol printre degetele memoriei.
Brusc! m’am afundat într’o mare de lauri
Şi as fi răzbit, daca Ea nu apărea în calea mea,
Lăsându’mă încurcat de o mână de valuri...

Ca o fiinţa închipuită a inceput să’mi rătăceasca printre gânduri,
In scurt timp m’a înconjurat într’o mreajă de nisipuri mişcătoare
Şi aş fi rupt’o cu jind sperând să’i dezleg ritmul,
Dar m’am lăsat sedus de trupul mult dorit
Al unui suflet umbrit de o nemărginită năpastă...

Primul val m’a lovit cu un sărut spulberându’mi toracele...
Al 2 lea val aproape ca m’a desprins din trupul neprihănit
În care zăcea sufletul angelic al unui copil năucit.
În vârful ultimului val,Ea zăcea dezgolită...
Ciocnindu’se de mine,am simţit cum sulfetul îmi moare...


Timp de 7 luni am trăit intre viaţă si moarte...
Timp de 7 luni sufletul mi’a fost umbrit.
Cu zâmbet angelic,cu aripi de foc
M’am ridicat din acel loc...zburând!
Dar a fost în zadar pentru că acum nu mai pot sa plâng.

autor: Marian G.